E tânără, frumoasă și talentată! Până la 21 de ani, Adina Diaconu, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din noua generație, a câștigat sute de medalii și are în palmares 17 titluri de campioană europeană.
Sportiva își amintește de începuturile ei în tenisul de masă și nu îi vine să creadă că până la această vârstă a reușit asemenea performanțe.
„Mama e profesoară de sport și ea m-a dus la tenis să fac mișcare. Chiar de la prima mea participare la un campionat european am obținut medalia de aur, iar după această medalie am zis că trebuie să aspir la mai mult”, mărturisește Adina Diaconu, componentă a echipei naționale de tenis de masă.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
Peste tot cu brățările și prosopul roz
Pe unde merge, Adina are cu ea o cruciuliță și câteva iconițe pe care le ține într-un loc special. „Sunt credincioasă, am mereu o cruciuliță, o iconiță cu mine în husa de paletă”, povestește Adina.
De câțiva ani, tânăra nu se desparte nici de câteva brățări despre care spune că îi aduc noroc. „Cred că e pe psihic, dacă nu le am, nu pot să joc. Și mai am și un prosop roz pe care îl iau cu mine peste tot”, spune zâmbind sportiva, care din dragoste pentru sportul care i-a adus atâtea satisfacții, a făcut multe sacrificii.
Printre care și acela de a trăi de mică departe de părinții săi. Adina locuiește în Franța și joacă pentru Metz.